facebook.com/MinisterulAfacerilorInterneRM

Ministerul Afacerilor Interne atenționează protestatarii că orice act de violență se va pedepsi

Ministerul Afacerilor Interne atenționează cetățenii implicați în acțiunile de agresiune asupra structurilor din subordinea MAI aflate în exercițiu funcțiunii, vor fi documentate și trase la răspundere.

,,MAI atrage atenția că persoanele care s-au manifestat agresiv față de polițiștii care asigurau ordinea și securitatea publică pe drumurile publice, aflate la periferiile capitalei pot fi trase la răspundere conform articolului nr.336 Cod Contravențional, art. 349 Cod Penal, și prevederilor Regulamentului Circulației Rutiere”, se arată în comunicatul emis de MAI.
Ministerul mai precizează că angajații instituției respectă drepturile și libertățile persoanelor, inclusiv dreptul la protest, dar odată încălcată legea, structurile din subordinea ministerului intervin conform dispozițiilor legale. Totodată, MAI informează că poliția nu a permis blocarea drumurilor publice, timp în care mai multe persoane au încercat împiedicarea organelor de aplicare a legii să-și exercite atribuțiile.
Amintim că, agricultorii din 20 de raioane s-au îndreaptat miercuri, 22 noiembrie, spre Chișinău. Aceștia au anunțat că vor ajunge joi în PMAN pentru a protesta în legătura cu inacțiunile autorităților privind salvarea fermierilor micro, mici și mijlocii.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA