Sute de locuitori ai Moscovei au stat la coadă pentru a susţine un fost deputat liberal Boris Nadejdin, care strânge semnături pentru a deveni candidatul ”păcii”, împotriva lui Vladimir Putin, în alegerile prezidenţiale din martie, relatează UK News Yahoo.
Boris Nadejdin, în vârstă de 60 de ani, care candidează din partea partidului Inițiativa Civică, s-a exprimat de multe ori împotriva războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, adunând astfel o bună parte de susținători din societatea civilă.
La coadă într-o zi friguroasă de iarnă la Moscova, unii oameni au motivat că vor să se asigure că cel puțin un adversar al ofensivei Moscovei în Ucraina este înregistrat pentru viitoarele alegeri prezidențiale. Fostul deputat liberal care a trecut apoi în cercurile politice acceptate de Kremlin, Boris Nadejdin a apărut ca un candidat improbabil pentru „pace” înainte de vot.
Mii de ruși din întreaga țară și din străinătate au făcut coadă pentru a-i înregistra numele pentru a-l provoca pe președintele Vladimir Putin la urnele de vot în martie. Oamenii care stau la coadă motivează susținerea lui opozantului lui Putin, Boris Nadejdin, prin faptul că acesta e împotriva ,,operațiunii militare speciale” și îț cataloghează drept o ,,alternativă”.
Nadejdin – al cărui nume conține cuvântul rusesc pentru „speranță” – a numit decizia lui Putin de a trimite trupe în Ucraina o „greșeală fatală”, într-o critică tot mai vocală și surprinzătoare la adresa campaniei militare a Kremlinului.
În conformitate cu legea electorală rusă, Nadezhdin are nevoie de 100.000 de semnături până la sfârșitul lunii ianuarie pentru a putea candida. Site-ul său de internet a precizat că luni seară adunase aproape 85.000 de semnături.