judo
Inspectoratul General de Carabinieri

Mândrie Națională: Moldova obține aur și bronz la Campionatul European la Judo

Performanță remarcabilă pentru judo-ul moldovenesc. Carabinierii Denis Vieru și Petru Pelivan au obținut medalii de aur și bronz pentru Republica Moldova în cadrul Campionatului European la Judo.

 

Cei doi carabinieri au strălucit la Montpellier, Franța, unde s-a desfășurat Campionatul. Vieru a concurat în categoria de greutate de 66 kg și a demonstrat o formă sportivă excepțională.  Acesta i-a învins pe armeanul Artyom Ghalachyan, finlandezul Luukas Saha și azerul Yashar Najafov. În meciul decisiv pentru medalia de aur, Denis Vieru l-a înfruntat și învins pe spaniolul David Garcia Torne.

Petru Pelivan și-a asigurat și el poziția pe podium. Acesta a câștigat medalia de bronz la categoria de 73 kg, depășindu-și conaționalul, Adil Osmanov, care a terminat competiția pe locul 5.

Datorită rezultatelor obținute, Republica Moldova s-a clasat pe locul 3 pe națiuni. Ambii carabinieri vor reveni în Franța în anul 2024, pentru participare la Jocurile Olimpice de la Paris. La Campionatul European la Judo, au participat peste 400 de sportivi din 45 de țări.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media