Maia Sandu și Igor Grosu, după întâlnirea cu premierul bulgar: „Moldova și Bulgaria sunt țări prietene”

Președinta Maia Sandu și președintele Parlamentului, Igor Grosu, au avut întrevederi cu prim-ministrul Bulgariei, Rossen Jeliazkov, aflat în vizită oficială în țara noastră. Discuțiile s-au axat pe consolidarea cooperării bilaterale în domenii precum energia, transportul, turismul și educația.

Maia Sandu a subliniat relația specială dintre Moldova și Bulgaria. A menționat contribuția comunității bulgare din Moldova la această legătură.

”Relația noastră este specială și datorită comunității bulgare din Republica Moldova. Ne-am reafirmat angajamentul să lucrăm împreună pentru a asigura condiții ca membrii comunității să își cunoască limba maternă, să păstreze cultura și tradițiile”, a scris Maia Sandu.

La rândul său, Igor Grosu a salutat oficializarea Universității din Taraclia ca filială a Universității „Angel Kanchev” din orașul Ruse.

”Mulțumim Bulgariei pentru sprijinul constant. Avem un scop comun – să asigurăm un trai decent și sigur pentru toți cetățenii noștri. Inclusiv pentru comunitatea bulgară din Republica Moldova, care este o parte importantă din acest efort”, a scris Igor Grosu.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA