Maia Sandu și Dorin Recean, mesaje cu ocazia Zilei comemorării victimelor foametei din 1946-1947

În fiecare a treia zi de sâmbătă a lunii aprilie, Republica Moldova comemorează o mare tragedie din istoria ţării noastre – foametea provocată de regimul stalinist în anii 1946-1947. Cu această ocazie, președintele Maia Sandu și premierul Dorin Recean au venit cu mesaje de comemorare.

„Potrivit istoricilor, în perioada decembrie 1946 – august 1947, adică în doar 9 luni, peste 123 de mii de oameni au fost omorâți prin înfometare în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. Alți 400 de mii au fost afectați grav de malnutriţie, iar în anii următori mulți dintre ei și-au pierdut viața. Sudul țării a fost cel mai afectat de tragedie. Unele sate găgăuze ar fi pierdut până la jumătate din locuitori. Aproape 450 de oameni mureau de foame zilnic în Moldova, fie că-și spuneau moldoveni, români, ruși, găgăuzi, evrei, romi sau bulgari”, se arată în mesajul șefei statului.
Maia Sandu a menționat că puterea sovietică le-a interzis oamenilor să vorbească despre foamete, generații la rând fiind nevoite să-și deplângă pierderile în tăcere.
„În memoria bunicilor și străbunicilor noștri, în fața părinților noştri, suntem datori să nu lăsăm uitării această tragedie, să vorbim despre ea, despre cei responsabili de această crimă și să comemorăm victimele nevinovate. Ne aplecăm cu recunoștință în fața țăranilor noștri de pe ambele maluri ale Nistrului, indiferent de etnia lor, care au trecut prin acele sacrificii, dar au supraviețuit cu capul sus, au rezistat și au dat viață noilor generații. Lor le datorăm viața noastră de acum, în Republica Moldova. Este un trecut dureros pentru noi toți, cei care am moștenit acest pământ, un trecut din care trebuie să învățăm pentru a face împreună un viitor bun, un viitor în care țara noastră nu mai trece prin asemenea suferințe”, a punctat Maia Sandu.
Premierul Dorin Recean, de asemenea a venit cu îndemnul de a nu da uitării acele evenimente tragice care au marcat mai multe generații.

„Responsabilitatea noastră este să păstrăm memoria acelor oameni, să consolidăm pacea și democrația, și să facem tot ce ne stă în putință pentru a construi o societate dezvoltată, în care cetățenii sunt respectați și protejați”, a transmis premierul Dorin Recean.

Precum a precizat în mesajul său președintele Guvernului, foametea impusă de regimul comunist ca instrument de opresiune și control imediat după cel de-al doilea război mondial, a dus la moartea a peste 123 de mii de oameni din toate regiunile țării. Alte circa 400 de mii de persoane au fost afectate grav de malnutriţie.

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media