VIDEO Maia Sandu: „Finanțările de la stat pentru afacerile mici și mijlocii s-au majorat de 5 ori”

„Finanțările de la stat pentru afacerile mici și mijlocii s-au majorat de 5 ori față de guvernarea precedentă, de la 200 milioane la 1,3 miliarde de lei. Totodată, în ultimii ani, salariul minim a fost dublat de la 2200 la 5000 de lei, iar salariul mediu a crescut de la 8000 la 14 000 de lei”. Datele au fost prezentate de președintele Maia Sandu, care a menționat că autoritățile vor continua să îmbunătățească economia țării.

 

„Acum patru ani am promis că voi susține deschiderea locurilor de muncă și investițiile în economie, pentru a menține familiile acasă. Ca veniturile moldovenilor să crească, trebuie să avem o economie dezvoltată și afaceri prospere în toată țara. Tocmai de aceea, în ultimii ani am sprijinit peste 10 mii de antreprenori autohtoni prin programe guvernamentale. Finanțările de la stat pentru afacerile mici și mijlocii s-au majorat de 5 ori față de guvernarea precedentă, de la 200 milioane la 1,3 miliarde de lei. Salariul minim a fost dublat de la 2200 la 5000 de lei, iar salariul mediu a crescut de la 8000 la 14 000 de lei. Instituțiile responsabile au redus de zece ori numărul șomerilor care primeau ajutor social, dar care erau apți de muncă și refuzau de fiecare data ofertele de muncă. Am simplificat regulile de activitate pentru antreprenori, am redus birocrația și am digitalizat serviciile”, a spus Maia Sandu.

O altă realizare anunțată de șefa statului este faptul că mai multe produse moldovenești sunt acum exportate fără taxe pe piața Uniunii Europene.

„Peste 65% din produsele noastre sunt vândute pe piața europeană, asta înseamnă că, doar în 2023, 47 miliarde de lei au ajuns în buzunarele producătorilor moldoveni. Moldova a devenit exportatorul numărul 1 de prune în UE. A crescut semnificativ exportul de cireșe, miere, caise. Am obținut în acest an dreptul de a exporta carne de pui proaspătă. În 2023, statul a acordat pentru prima dată plăți directe per kg de lapte și datorită acestui fapt producția de lapte a crescut cu 16% față de 2022”, a mai adăugat președintele.

 

Maia Sandu a punctat că statul va continua să acționeze pentru a dezvolta economia în țara noastră.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA