Mai multe persoane, care muncesc în diferite domenii, au lansat, vineri, la Chișinău inițiativa civică „Cetățeni pentru Europa”. Printre prioritățile acestora este susținerea și promovarea parcursului european al Republicii Moldova în Uniunea Europeană, combaterea dezinformării și mobilizarea cetățenilor pentru participarea masivă la referendumul privind integrarea Moldovei în UE, care va avea loc în această toamnă.
Printre membrii inițiative civice este și fostul ministru al Afacerilor Externe, Nicu Popescu, care în perioada mandatului său, a obținut pentru țara noastră statutul de candidat pentru aderare la UE.
”Scopul acestei inițiative este să consolidăm locul Moldovei în familia de state europene. Această inițiativă vine într-un context foarte dificil pentru țara noastră, pentru regiunea noastră. Suntem ferm convinși că cetățenii Republicii Moldova, vorbitori de română, de ucraineană, de rusă, de găgăuză, de bulgară, dar și alte limbi sunt toți uniți în dorința noastră de a atinge obiective fundamentale. Doar integrarea în Uniunea Europeană ne poate asigura acest viitor pe care ni-l dorim cu toți. Republica Moldova va reuși doar dacă se ancorează ferm în marea familie de state europene”, Nicu Popescu, membru al Consiliului European pentru Afaceri Externe.
”Nu va fi un drum ușor, va trebui să muncim cu toții pentru a convinge alte 27 de state că ne merităm locul la masa lor. Va trebui în același timp să ne unim forțele pentru a proteja interesele noastre economice. Să ne asigurăm că primim miliardele de euro necesare în fonduri structurale, că eliminăm bariere pentru produsele noastre”, Vasile Tofan, om de afaceri.
Să promoveze agenda europeană a Republicii Moldova s-a angajat și soprana Valentina Naforniță.
”Sunt aici pentru a-mi folosi vocea de data aceasta în scop civic pentru a spune un mesaj direct. Oamenii din țara noastră merită o viață mai bună. Copii de aici merită o educație culturală, muzicală, artistică, colorată și fascinată. Merită să aibă posibilitatea și libertatea de a se integra în amalgamul de culturi europene”, Valentina Naforniță, soprană.
”Mie îmi place să dezvolt afacerea la mine acasă nu vreau să plec din țară. Eu sper că noi oamenii trebuie să înțelegem cu certitudine ce este important pentru noi, care este cursul ales de țară”, Maria Macari, antreprenoare.
Organizatorii evenimentului au subliniat că intenţionează să ofere cetăţenilor informaţii complete despre referendum şi să le explice importanţa votului. La această inițiativă pot adera toți doritorii care vor să se implice în acțiuni de promovare a parcursului european.