Sursa: digi24.ro

Mai multe clădiri din Paris au fost marcate cu Steaua lui David. Autoritățile califică actele ca fiind antisemite

Luni seara, pe mai multe ziduri din Paris au fost desenate graffiti cu Steaua lui David. Pe lângă imagini, în suburbiile pariziene se mai regăseau și inscripții, precum „De la râu la mare, Palestina va învinge”. Autoritățile din Paris declară aceste simboluri ca fiind antisemite.

Aproximativ 60 de însemne cu Steaua lui David au fost marcate pe pereții din arondismentul 14 din Paris. Într-o declarație, primăria arondismentului 14 a subliniat că actele „amintesc de evenimentele anilor ’30”, iar ministrul de Interne francez Gérald Darmanin a menționat că de la începutul atacurilor Hamas din 7 octombrie, peste 850 de acte antisemite au fost raportate în Franța. Autoritățile de la Paris au anunțat că va fi lansată o anchetă privind degradarea proprietăților agravată de intenții rasiste.

„Plâng, pentru că văd din nou ura pe care am primit-o când eram copil. Nu pot să înțeleg”, a declarat un locuitor al uneia dintre clădirile marcate cu graffiti, pentru postul BFMTV.

Într-o declarație, primăria arondismentului 14 a scris că actele amintesc de evenimentele din anii 1930… care au dus la exterminarea a milioane de evrei. Emmanuel Grégoire, adjunctul primarului Parisului Anne Hidalgo, a declarat că desenele vor fi îndepărtate și se va demara o anchetă. Tot el a subliniat că „Antisemitismul continuă să omoare” și că ei (francezii), nu vor renunța niciodată la luptă.

Graffiti similare au fost găsite și în suburbiile pariziene, inclusiv Vanves, Fontenay-aux-Roses, Aubervilliers și Saint-Ouen. Stelele au fost însoțite de inscripții precum „de la râu la mare, Palestina va învinge”. Primarul din Saint-Ouen, Karim Bouamrane, a cerut ca autorii graffiti-urilor „antisemite și rasiste” din orașul său să fie urmăriți penal. Marți, premierul Elisabeth Borne a condamnat ceea ce ea a numit „acte rușinoase”.

Un sondaj realizat pentru BFMTV a transmis că creșterea bruscă a incidentelor antisemite îngrijorează peste 83% dintre francezi, citează digi24.

Liderii politici, inclusiv președintele Emmanuel Macron, au avertizat cu privire la riscul de a „importa” tensiunile cauzate de războiul Israel-Hamas în Franța. Ministerul Justiției al Franței a anunțat că aproximativ 400 de persoane au fost arestate pentru acte antisemite în luna octombrie.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media