News.ro

Laureata Premiului Nobel pentru Pace din 2003, Narges Mohammadi, a început greva foamei în detenție

Activista iraniană și laureată a Premiului Nobel pentru Pace din 2003, Narges Mohammadi, a început o greva foamei în detenție. Potrivit familiei sale, protestul său evidențiază neglijarea asistenței medicale pentru deținuți și impunerea vălului islamic pentru femei.

 

Narges Mohammadi, în vârstă de 51 de ani, a fost arestată şi condamnată în repetate rânduri. Aceasta se află în închisoare din Evin, Teheran, încă din anul 2021. Potrivit familiei sale, activista s-a plâns încă de joi autorităților penitenciarului, însă aceștia au refuzat să o transfere la spital, pentru că nu voia să-şi acopere capul.

Potrivit News.ro, Narges Mohammadi a informat familia că a intrat în greva foamei acum câteva ore. Electrocardiogramele realizate de către un medic din închisoare arată că are nevoie de o spitalizare de urgenţă.

Narges Mohammadi – o activită împotriva pedepsei cu moartea şi a drepturilor omului a primit în octombrie Premiul Nobel pentru Pace pentru ”lupta sa împotriva opresiunii femeilor în Iran şi lupta sa pentru promovarea drepturilor omului şi libertăţii tuturor”.

Ea este una dintre principalele reprezentate ale mişcării de revoltă ”Femeie, Viaţă, Libertate” în Iran.

Această mişcare, în care femeile îşi dau jos vălul, îşi taie părul şi manifestează în stradă, a fost declanșată de moartea unei tinere kurde iraniene la vârsta de 22 de ani, Mahsa Amini. Aceasta a fost arestată la Teheran din cauza nerespectării codului vestimentar islamic strict.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA