Își va petrece restul vieții la închisoare. Un tânăr din Ungheni, condamnat pentru omor și violență în familie

Un bărbat de 29 de ani a fost condamnat la detenție pe viață. Acesta a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiuni de omor și violență în familie. El își va ispăși pedeapsa în penitenciar de tip închis.

Potrivit procurorilor, tragedia s-a produs la 08 august. În intervalul orelor 02:00 – 06:00, inculpatul, aflându-se la domiciliul consătenei sale de 47 de ani, în urma unui conflict, a luat un cuțit de bucătărie și a înjunghiat-o de 50 de ori în diferite regiuni ale corpului.

În rezultat, a survenit decesul victimei.

În momentul săvârșirii crimei, bărbatul era în stare de ebrietate alcoolică avansată,

O altă infracțiune gravă la beție inculpatul a săvârșit-o cu 3 luni mai devreme. Aflându-se la domiciliul mamei sale din raionul Călărași, inculpatul i-a aplicat tatălui său vitreg câteva lovituri cu o bâtă din lemn în regiunea capului și corpului, cauzându-i vătămări corporale ușoare.

În fața instanței el și-a recunoscut vinovăția pentru faptele de care a fost acuzat.

Procuratura Generală precizează că inculpatul nu este la prima abatere de ordin penal, anterior fiind condamnat pentru comiterea mai multor infracțiuni, inclusiv pentru comiterea unui omor intenționat.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media