Consilierii municipali PAS îl acuză pe primarul Ion Ceban că nu și-ar fi onorat mai multe promisiuni electorale, printre care amenajarea parcărilor, repararea drumurilor și extinderea locurilor în instituțiile de învățământ. Totodată, aceștia cer transparență în ceea ce privește cheltuielile pentru evenimentele de prezentare a rapoartelor de activitate ale edilului, care ar putea ajunge la 10 mii de euro. Solicitările vin în contextul în care, vineri, Ceban urmează să prezine un nou raport despre activitatea Primăriei. În replică, Ceban a spus că toate cheltuilele sunt transparente, iar orașul e în continuă dezvoltare.
,,O altă promisiune a fost drumurile. În 2019, Ion Ceban ne promitea că lucrările de reparație prost făcute le repară firmele din bani lor. În 2023 a promis același lucru. Vinerea trecută Curtea de Conturi a prezentat un raport referitor la drumurile din municipiul Chișinău, făcute de Primăria Chișinău, dar au găsit cu totul altceva”, a menționat Dumitru Ivanov, secretar al fracțiunii PAS în CMC.
Totodată, consilierii PAS consideră că raportul de activitatea trebuie să fie, în primul rând, o responsabilitate în fața cetățenilor și nu un eveniment de imagine.
,, Înainte ca primarul să iasă vineri pe scenă cu prezentări, cu imagini frumoase, cu filmari făcute cu drona și cu tot felul de cifre, noi am decis să venim în fața Primăriei Chișinău și să discutăm despre ceea ce nu apare întotdeauna sau mai deloc în acele prezentări. Despre promisiunile nerealizate”, a detaliat Zinaida Popa, președinta fracțiunii PAS în CMC.
În replică, Ceban a spus că orașul se dezvoltă, iar toate cheltuielile pe care le face sunt transparente.
,,Peste 90 la sută dintre evenimentele pe care le organizăm sunt în incinta Primăriei, fie că este sala de ședințe, fie că sunt sălile preturii, oricare sală disponibilă. În asemnea condiții noi nu avem o sală în care să permită să fie peste 200 de persoane să fie prezente concomitent”, a replicat Ion Ceban, primarul municipiului Chișinău.
Ion Ceban este primarul municipiului Chișinău din 2019 și se află la al doilea mandat de edil.



