Președintele Parlamentului, Igor Grosu, și ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, vor efectua o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii. Cei doi oficiali se vor afla în SUA în perioada 29 martie – 6 aprilie 2025. Vizita are drept scop consolidarea relațiilor bilaterale și deschiderea oficială a două noi consulate generale ale Republicii Moldova.
Pe 29 martie, Igor Grosu va participa la ceremonia de inaugurare a Consulatului General al Republicii Moldova la Chicago. Mihai Popșoi va fi prezent la deschiderea Consulatului General din Sacramento. Aceste reprezentanțe vor facilita accesul moldovenilor din SUA la servicii consulare, reducând distanțele și timpul de așteptare pentru acte și documente oficiale.
Agenda vizitei include și întrevederi cu oficiali americani de rang înalt. Este vorba de senatori, congresmeni, reprezentanți ai Departamentului de Stat și ai Consiliului Național de Securitate.
Totodată, Igor Grosu va participa la o dezbatere publică organizată de Atlantic Council. În cadrul evenimentului va vorbi despre parcursul european al Republicii Moldova și despre cooperarea strategică cu SUA.