FOTO Transportatorii au ieșit la protest. Peste 200 de autobuze și microbuze, în fața Guvernului

Peste 200 de autobuze și microbuze care aparțin mai multor companii au parcat în fața Guvernului și au claxonat îndelung. Transportatorii protestează față de decizia autorităților de a modifica Codul de Transporturi Rutiere, aprobat ieri de Cabinetul de miniștri.

Potrivit președintelui Consiliului Asociaţiei Patronale a Operatorilor de Transport Auto (APOTA), Oleg Alexa, aprobarea proiectului contravine legislației europene. Acesta susține că, dacă solicitările transportatorilor vor fi ignorate și de Parlament, „formele protestului vor fi de altă natură” și ”vor fi suspendate cursele”.

Faptul că aceste unități de transport se vor întrece pe trasee, vor porni din aceeași localitate spre centrul raional, mă refer la transportul național, la aceeași oră, pe același traseu, fiind nevoiți să se gonească unul după altul, căci sunt puși în situația de a supraviețui, pe ei (n.r. autorități) nu-i deranjează. Pentru că ei cunosc că procesul de deschidere și atribuire a rutelor este procesul cel mai corupt”, a vorbit președintele Consiliului APOTA.

Pe de altă parte, reprezentanții Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) susțin că potestul nu este justificat și că modificarea codului rutier are drep scop îmbunătățirea legislației.

Eliminăm limitările de oră atât la nivel de transport internațional și reducem intervalul până la 15 minute pentru cursele la nivel național. Până acum era practic imposibil ca un operator de transport să înceapă să presteze astfel de servicii. Avem zeci de situații în care oameni și primari ne solicită deschiderea de rute noi, iar aceste limitări nu permiteau acest fapt”, a spus Mircea Păscăluță, secretar de stat MIDR, după ședința de miercuri a Guvernului.

Oficialul a mai precizat că transportatorii au avut suficient timp pentru a se expune privitor la aceste modificări.

Discuțiile au început din anul 2021. Noi am avut nenumărate discuții cu toți operatorii de transport. Scopul nostru este să perfecționăm legislația, iar transportatorii trebuie să accepte aceste schimbări spre bine”, a menționat Mircea Păscăluță.

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA