Transportatorii cer dublarea tarifelor. APOTA: „Altfel, nu putem acoperi costurile”
Transportatorii cer dublarea tarifelor pentru transportul de pasageri, în contextul scumpirii carburanților care afectează grav activitatea din domeniu. Șeful Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto (APOTA), Oleg Alexa, avertizează că, fără această măsură, operatorii nu vor mai putea face față cheltuielilor. „Dacă
Transportatorii ies pentru a treia oară în această vară la protest. Acuză ANTA de blocarea accesului la o piață liberă
Revoltă pe roți. Transportatorii au ieșit pentru a treia oară în această vară la protest. Aceștia s-au adunat în fața Agenției Naționale Transport Auto. Ei au acuzat instituția că blochează accesul la o piață liberă și impune măsuri abuzive. De cealaltă parte, instituția
APOTA acuză poliția de represalii contra șoferilor participanți la protestul din 22 iulie din fața Delegației UE
APOTA acuză poliția de represalii contra șoferilor participanți la protestul din 22 iulie din fața Delegației UE. Într-un comunicat, Asociația Patronală de transport Auto reclamă că după manifestație, mai mulți șoferi de microbuze au fost stopați de echipajele INSP. Acestora le-au fost întocmite
APOTA denunță presiuni din partea INSP după protestul din fața Delegației UE. Mai mulți transportatori, sancționați
Asoiația Patronală a Transportatorilor Auto denunță presiuni din partea Inspectoratului Național de Securitate Publică. Într-un comunicat al APOTA, se menționează că mai mulți transportatori, care au protestat pașnic în fața sediului Delegației UE, au fost amendați. Reprezentanții APOTA menționează că protestul s-a desfășurat
Transportatorii ies la un nou protest. Unde vor merge și ce vor anunța
Transportatorii vor ieși din nou la protest săptămâna viitoare. Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto a anunțat că următoarea manifestație va avea loc pe 22 iulie, în fața sediului Delegației UE în Moldova. În cadrul protestului, transportaorii vor descrie acțiunile și inacțiunile
Transportatorii anunță că vor organiza un protest în Capitală. Când este preconizat acesta
Transportatorii din Republica Moldova ies din nou în stradă. Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto anunță că miercuri, 9 iulie, va organiza un protest în Piața Marii Adunări Naționale. Potrivit unui comunicat transmis redacției, la ora 11:00 protestatarii vor claxona în semn
Bolea s-a întâlnit cu reprezentanții APOTA. Au fost abordate trei subiecte
Trei subiecte pentru dezvoltarea durabilă a sectorului transporturilor au fost discutate de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, care a avut o întrevedere cu reprezentanții Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto (APOTA). Potrivit unui comunicat emis de MIDR, în cadrul întâlnirii
Ministerul Infrastructurii răspunde criticilor lansate de APOTA: Schimbările în sectorul rutier sunt pentru oameni
Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) susține că reformele în sectorul transportului rutier sunt implementate în beneficiul călătorilor și nu în interesul unor grupuri, ca răspuns la acuzațiile aduse de Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA). Mai devreme, într-o scrisoare deschisă
Guvernul reacționează la scrisoarea emisă de APOTA: „Deciziile sunt în beneficiul cetățenilor”
Guvernul a venit cu o reacție după ce Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto a transmis o scrisoare deschisă prim-ministrului și a solicitat implicarea premierului pentru a soluționa problemele din domeniu. Potrivit executivului, toate măsurile luate sunt în beneficiul cetățenilor. „Toate măsurile
APOTA salută intenția autorităților de a recupera gestiunea asupra proprietății statului-gările auto
Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto salută intenția autorităților de a recupera gestiunea asupra proprietății statului-gările auto. Conform APOTA, procesul de reîntoarcere a gărilor nu va perturba activitatea rutelor. Potrivit președintelui APOTA Oleg Alexa, acest lucru se întâmplă după ce statul încearcă
