Vizitatorii Orășelului European din centrul Capitalei au avut ocazia să-și testeze cunoștințele despre Uniunea Europeană, participând la un quiz interactiv organizat de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) în parteneriat cu Agenția Națională pentru Tineret. Activitatea s-a desfășurat într-un cadru prietenos și educativ.
Evenimentul a avut loc în contextul Zilei Europei, celebrată anual pe 9 mai, simbol al păcii, unității și cooperării între statele europene.
MEC a fost prezent în Orășelul European cu un stand interactiv, unde publicul a putut descoperi inițiativele educaționale europene.
Prin activitățile desfășurate, MEC și partenerii săi au subliniat rolul educației în apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană și în formarea unei generații care împărtășește valorile europene – demnitate, respect, solidaritate și incluziune.
Ministerul Educației și Cercetării rămâne un promotor activ al acestor valori și susține implicarea tinerilor în proiecte educaționale care contribuie la construirea unui viitor european acasă, în Republica Moldova.