FOTO Pe una din străzile centrale ale Capitalei vor fi plantați peste 100 de arbori

Peste 100 de arbori cu înălțimea de până la trei metri și jumătate urmează a fi sădiți în centrul Capitalei. Lucrările de plantare au fost demarate mirecuri, 27 decembrie.

Primăria Capitalei aduce la cunoștință că arbori de specie platan vor fi plantați pe strada 31 August.
Inițiativa face parte din Pachetul II al proiectului „Reabilitarea străzilor centrale și modernizarea iluminatului public al centrului municipiului Chișinău”, proiect finanțat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și Banca Europeană de Investiții (BEI)”, precizează reprezentnații Primăriei.
Pe întreaga porțiune a străzii vor fi plantați 116 arbori cu balot de pământ, având o înălțime cuprinsă între 3 și 3,5 metri.
Potrivit municipalității, anterior, în cadrul aceluiași proiect, pe străzile Alexandru cel Bun și Tighina au fost plantați 42 de arbori, selectați în conformitate cu planul dendrologic al proiectului.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA