FOTO Festivitate de onoare la președinție, pentru 57 de tineri care au obținut 10 pe linie la BAC

Președinția găzduiește astăzi, 5 iulie, un eveniment grandios dedicat celor 57 de absolvenți de liceu care au obținut 10 pe linie la examenul național de Bacalaureat.

La ceremonia care are loc sub patronajul Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, participă 57 de absolvenți, însoțiți de familii, prieteni.



La eveniment este prezent și ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.

Tinerii sunt onorați pentru realizările lor remarcabile și pentru contribuția lor la promovarea standardelor înalte în educație.

Șefa statului a marcat importanța educației, dar și a sprijinului oferit de către cadrele didactice, dar și de părinți.

„Zece pe linie este un rezultat extraordinar. Vreau să vă felicit cu acest rezultat. Vreau să felicit toți absolvenții care în mod onest au reușit să susțină bacalaureatul. Bineînțeles, vreau să felicit și profesorii, dar și părinții Dumneavoastră, care nu doar v-au ajutat și v-au susținut, dar, probabil, au trăit și mai multe emoții decât voi în timpul acestor examene. Eu zic să aplaudăm părinții pentru că sprijinul lor însemană foarte mult”, a subliniat Maia Sandu, adresându-se celor prezenți la ceremonie.

Președinta a menționat în discursul său că educația e cea mai bună investiție în viața omului, dar și faptul că aceasta trebuie făcută cu chibzuință. Șefa statuui a dat asigurări că în domeniul educațional din țara noastră se produc progrese menite să avantajeze procesul de studii.

„Vreau sa stiti că noi facem eforturi, ministerul face eforturi, pentru ca învățămantul în Republica Moldova să devină mai competitiv. Sper că o parte dintre voi vor merge mai departe în universitățile din țară. Sper că și cei care pleacă în afara țării, și cei care rămân să studieze aici, vor pune umărul și la dezvoltarea proiectului nostru comun – Moldova Europeană. Vă urez să rămâneți în continuare la fel de dedicați, onești, insistenți pentru ca să vă realizați visurile”,  a punctat șefa statului.

În semn de apreciere, celor 57 de absolvenți le-a fost acordată diploma Președintelui Republicii Moldova.

Potrivit datelor Ministerului Educației și Cercetării, la sesiunea de bacalaureat 2024 au fost admiși 11.321 de candidați din licee, 3815 candidați din colegii și centre de excelență, 210 candidați din universități, 198 de candidați care s-au înscris în regim de externat și 2510 restanțieri din sesiunile anterioare, în total – 18.054 de candidați.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media