Două persoane au ajuns la spital, în rezultatul unui grav accident rutier produs pe un drum din nordul țării, în apropierea satului Brătușeni, raionul Edineț.
Informația a fost confirmată pentru info1.md de către ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliței Edineț, Lilia Harea.
Accidentul s-a rodus miercuri, de 16 octombrie, în jurul orei 17:15.
Potrivit informațiilor preliminare, un bărbat de 49 de ani din satul Parcova, aflat la volanul unui camion Volvo cu cisternă, a pierdut controlul vehiculului. Acesta a intrat pe banda cu sens opus, lovind frontal un autovehicul de model Mercedes.
La volanul Mercedes-ului se afla un bărbat de 53 de ani, locuitor al satului Caracușenii Vechi, raionul Briceni. Șoferul conducea regulamentar.
În rezultatul impactului, microbuzul s-a răsturnat pe acostament, iar șoferul și un pasager de 32 de ani au fost transportați la spital.
Niciunl dintre șoferi nu era în stare de ebrietate, precizează Poliția.
Pe acest caz au fost inițiate investigații pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul rutier.