VIDEO Fostul viceprim-ministru al Republicii Moldova, Iurie Roșca, a fost condamnat la 6 ani de închisoare

Fostul viceprim-ministru al Republicii Moldova și vicepreședinte al Parlamentului în 2 legislaturi, Iurie Roșca, a fost condamnat la 6 ani de închisoare, în penitenciar de tip semiînchis. Acesta a fost recunoscut vinovat de trafic de influență.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, urmărirea penală a fost inițiată în martie 2017, în baza unui denunț.

„În decembrie 2009, inculpatul a solicitat pentru sine o sumă de 1 milion de euro de la administratorul unei persoane juridice. În schimbul banilor, acesta a promis că va influența președintele Curții Supreme de Justiție pentru a asigura admiterea recursului depus de o companie împotriva hotărârii Curții de Apel Economice, recurs care fusese depus de denunțător. Ulterior, atât în luna decembrie 2009, cât și în martie 2011, inculpatul a primit de la denunțător două tranșe din suma solicitată, respectiv 117.000 dolari și 110.000 dolari – suma totală fiind echivalentul de peste 2,7 milioane de lei”, precizează PA.

Urmărirea penală a durat 1 an și 3 luni, iar judecarea cauzei a durat mai bine de 5 ani, fiind examinată în procedură generală.

Inculpatul nu și-a  recunoscut vinovăția de comiterea faptei incriminate.

Până la pronunțarea definitivă a sentinței i-a fost aplicată măsura  preventivă – obligarea  de a nu părăsi țara, după care urmează a fi luat sub strajă.

Totodată, s-a dispus confiscarea din contul condamnatului, în folosul statului a sumei de 227 000 dolari,  fiind menținut sechestrul aplicat asupra bunurilor acestuia.

Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 15 zile.

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA