Focar de pestă porcină la ferma din Cimișeni. Mii de capete urmează a fi sacrificate

Un focar de pestă porcină africană a fost depistat la ferma din localitatea Cimișeni, raionul Criuleni. Cinci mii de porci vor fi sacrificați.

Informația a fost confirmată pentru info1.md de către primarul localității, Valentina Pisarenco.

Conform unor surse, ieri ar fi fost descoperite două cadavre de porci infectați la fermă, iar rezultatele analizelor de laborator obținute astăzi au fost pozitive pentru pesta porcină africană.

În total, ferma are 40 de mii de porci.

De menționat că pe 1 februarie, ANSA a confirmat prezența virusului Pestei Porcine Africane (PPA) în probe recoltate de la porcii domestici dintr-o gospodărie nonprofesională din Cimișeni.

Ulterior, primăria Cimișeni a anunțat ridicarea restricțiilor impuse din cauza focarelor de PPA începând cu 15 martie.

Decizia vine în urma analizelor efectuate de autoritățile competente, care confirmă că nu mai există cazuri noi de morbiditate sau mortalitate între porcii domestici și sălbatici”, se arată într-un comunicat al primăriei.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA