Foto: ziare.com

Euro trece pragul psihologic de 20 de lei, pe fondul dezechilibrelor economice

Deprecierea leului față de euro este într-o continuă evoluție de la începutul anului. Potrivit cursului valutar comercial, astăzi, un euro se vinde la 20 de lei și 14 bani cu aproape 40 de bani mai mult decât în prima zi a acestui an, ceea ce însemnă că a trecut pragul psihologic. Experții în economie susțin că acest fenomen se datorează faptului că economia țării este la limită, iar țara noastră mai mult importă decât exportă.

 

Dacă la data de 1 ianuarie 2026, cursul comercial afișat de unele bănci, un euro putea fi vândut cu 19 lei și 60 de bani și cumpărat cu 19 lei 96 de bani, cu două săptămâni mai târziu un euro este vândut cu 19 lei și 87 bani și este cumpărat cu 20 lei și 11 bani. Experții în economie susțin că un fenomen care a favorizat deprecierea leului moldovenesc față de valuta europeană este că moldovenii nu mai trimit așa de mulți bani acasă, după sărbătorile de iarnă.

”Principalul motiv este creșterea cerii de euro. La început de an companiile moldovenești fac plăți externe pentru energie, materie primă și importuri. Când cererea de valută. Când oferta rămâne limitată, leul slăbește. Un alt factor important este scăderea sezonieră a remitenților. După sărbători, moldovenii din diasporă trimit mai puțini bani acasă, iar pe piață intră mai puțini euro. În același timp, Republica Moldova continuă să importe decât să exporte. Astfel, deficitul comercial care este de peste 6 miliarde de lei pune presiune constantă pe moneda națională.”, a spus expertul economic, Marin Gospodarenco.

Chișinăuienii spun că nu îi afectează prea mult această creștere a euro față de lei, însă susțin că această majorare afectează direct economia țării.

” Nu, nu mă afectează așa tare. Când se afectează economia în diferite ramuri ale economiei, care poate să ne aducă importul, produse de consum care se importă cu valută. Iaca acelea da se afectează.”

”Când vin euro de peste hotare în Moldova, atunci mă interesează, dar așa nu mă interesează. ”

”Nu mă afectează, fiindcă folosesc mai mult leul nostru și nici nu urmăresc decalajul acesta. ”

Economiștii mai spun că Banca Națională a Moldovei este instituția care se ocupă direct de politica monetară a țării și o poate monitoriza.

”Aici poate fi și comportamentul Băncii Naționale care până acum intervenea pe piața valutară și menținea cursul leului moldovenesc la un anumit nivel. S-ar putea fi și aceasta ca Banca Națională să se retragă participarea sa pe piața valutară. Banca Națională o perioadă lungă de timp folosește intervenția pe piața valutară pentru a se lupta cu inflația. Ceea ce până la urmă este foarte rău pentru că noi în această manieră lovim în economie.”, a spus expertul în economie, Viorel Gîrbu.

Am transmis o solicitare la Banca Națională a Moldovei prin care am cerut explicații cărui fapt se datorează deprecierea leului față de euro de la începutul acestui an, dar și în ce măsură BNM intervine pe piața valutară, însă deocamdată nu am primit niciun răspuns.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA