Elevii moldoveni, aur pentru al cincilea an consecutiv la Olimpiada Mondială de Robotică

Elevii moldoveni au obținut medalia de aur la cea mai mare Olimpiadă Mondială de Robotică pentru liceeni. În așa fel, ei au marcat cincilea an consecutiv de succes. Distincția a fost câștigată la categoria „Inovație în Inginerie”. Totodată, echipa Republicii Moldova a primit și o mențiune de onoare la categoria „FIRST Global Innovator Award”.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, Republica Moldova a fost reprezentată de o echipă formată din șase elevi și trei mentori.

Pentru a obține premiul, participanții au trebuit să dea dovadă de profesionalism și spirit de echipă. Ei au creat un robot cu o funcție practică și bine realizată, adaptată temei din acest an.

Tema ediției din 2025, „Eco Equilibrium”, i-a încurajat pe tinerii inventatori să colaboreze pentru protejarea mediului și a diversității vieții pe Pământ. Olimpiada Mondială de Robotică este destinată elevilor cu vârste între 15 și 18 ani și a reunit echipe din peste 190 de țări.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA