Un medic de pe ambulanță din Capitală a fost lovit cu pumnul de către un pacient. Cazul a fost înregistrat la sfârșitul săptămânii trecute, când ambulanța a fost solictată pentru un bărbat. Specialiștii au găsit persoana la sol, agitată psihomotor.
Întrucât refuza examinarea medicală, pacientul a fost transportat la Institutul de Medicină Urgentă. Acolo acesta a devenit agresiv și a lovit cu pumnul în față medicul echipei.
Un alt caz de agresiune față de echipa de urgență a avut loc vinerea trecută, după miezul nopții. Echipa a fost solicitată la Inspectoratul de poliție pentru o persoană agresată. La locul solicitării, asistentul medical a fost agresat de către însoțitorul pacientului, fugind de la locul solicitării. Asistentul a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească subliniază că în ambele cazuri a fost solicitată intervenția poliției care au întreprins măsurile necesare, urmând să stabilească circumstanțele incidentelor.
În context, CNAMUP declară că condamnă ferm orice act de violență îndreptat împotriva echipelor de asistență medicală.
„În condițiile în care personalul medical se află în prima linie, astfel de comportamente agresive pun în pericol nu doar sănătatea și siguranța acestora, ci și calitatea serviciilor medicale oferite comunității”, se arată în comentariul instituției.