Detalii șocante despre incendiul de la Botanica. Un bărbat a dat foc locuinței, pentru a ascunde urmele unei crime

Cadavrul carbonizat, găsit în apartamentul de la Botanica, unde zilele trecute s-a produs un incendiu puternic, aparține unei femei de 74 de ani.  Informația a fost confirmată pentru info1.md de către ofițerul de presă al Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, Natalia Stati.

Medicul legist, după examinarea cadavrului, a depistat pe suprafața corpului o plagă cauzată de un obiect ascuțit în regiunea abdomenului. Cadavrul a fost îndreptat la Centrul de medicină legală pentru a stabili exact cauza decesului.

Totodată, Natalia Stati precizează că în locuința cuprinsă de fum a fost depistat nu doar cadavrul  femeii. Într-o altă odaie se afla un bărbat, în stare neadecvată, acesta fiind evacuat din apartament.

În urma masurilor de investigație și urmărire penală s-a stabilit că victima a consumat băuturi alcoolice împreună cu bărbatul. Ulterior, între ei  s-ar fi iscat un conflict, iar bărbatul a înjunghiat femeia. Pentru a ascunde urmele crimei, acesta a incendiat apartamentul.

Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore, iar pe caz a fost inițiată o cauza penală.

Alte circumstanțe urmează a fi stabilite de specialiști.

CITEȘTE ȘI: Incendiu puternic într-un apartament din Chișinău. O persoană a murit

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media