Deputații fugari Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan, condamnați la 12 și respectiv 6 ani de închisoare se află în continuare în regiunea transnistreană, susține președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp. Anterior, ministra Afacerilor Interne Daniella Misail-Nichitin a anunțat că cei doi sunt căutați prin Interpol.
”Din ceea ce spune Serviciul de Informație și Securitate se află pe teritoriul Republicii Moldova. Dar nu pe teritoriul controlat constituțional, adică în stânga Nistrului”, Lilian Carp, președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică.
În data de 19 martie, Alexandr Nesterovschi a fost condamnat la 12 ani de închisoare. Este acuzat de corupere pasivă, pregătirea și acceptarea finanțării unui partid politic din partea unui grup criminal organizat. Potrivit SIS, cu o zi înainte de pronunțarea sentinței, Nesterovschi ar fi intrat în sediul Ambasadei ruse, iar ulterior ar fi fost transportat în regiunea transnistreană cu o mașină cu numere diplomatice. În prezent el s-ar afla la Tiraspol, sub pază rusească. Ambasada Federației Ruse în Republica Moldova a respins acuzațiile.
Colega lui Nesterovschi, Irina Lozovan, și-a primit sentința de șase ani de pușcărie în data de 31 martie. Este acuzată de corupție electorală și finanțarea ilegală a formațiunilor asociate fugarului Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare, în dosarul furtul miliardului.