Declaraţia finală de la summitul din Elveţia privind pacea în Ucraina a fost aprobată de 80 de ţări

Declaraţia finală de la summitul din Elveţia privind pacea în Ucraina a fost aprobată doar de 80 din cele 93 de state participante, potrivit unei liste publicate de gazdele elveţiene, transmite Agerpres.

Între ţările care nu au susţinut declaraţia se numără şase state din grupul G20 al principalelor economii ale lumii – Brazilia, Mexic, Arabia Saudită, Africa de Sud, India şi Indonezia.

Nici Armenia, Bahrein, Thailanda, Libia, Emiratele Arabe Unite, Columbia şi Vaticanul nu au semnat.

Primul summit consacrat păcii în Ucraina, a avut loc în acest weekend în Elveţia, fără participarea Rusiei, a făcut apel la „implicarea tuturor părţilor” din conflict în demersurile de încetare a ostilităţilor, potrivit comunicatului final al reuniunii.

Textul, susţinut de marea majoritate a celor circa 100 de participanţi, reafirmă de asemenea „principiile suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a tuturor statelor, inclusiv Ucraina”.

„Considerăm că pentru a ajunge la pace este nevoie de participarea tuturor părţilor şi dialog între toate părţile. Am decis de aceea să luăm măsuri concrete, pe viitor, în domeniile menţionate mai sus, cu un angajament sporit al reprezentanţilor tuturor părţilor”, se adaugă în document.

Acesta mai subliniază şi că „securitatea alimentară nu trebuie în niciun caz militarizată”, în contextul în care invazia Ucrainei, unul din principalii exportatori de cereale din lume, a avut repercusiuni dramatice asupra aprovizionării, la fel şi oprirea exporturilor de îngrăşăminte ruse.

În fine, comunicatul cere eliberarea tuturor prizonierilor de război, precum şi a „copiilor ucraineni deportaţi ilegal”.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media