Declarația Domnicăi Manole după ce a revenit la șefia CC

Domnica Manole le mulțumește judecătorilor constituționali pentru că au ales-o pentru a doua oară în funcția de președinte al Curții Constituționale. Manole menționează în mesajul publicat pe pagina web a CC că principiile sale profesionale vor rămâne aceleași.

 ”Voi continua eforturile pentru consolidarea independenței Curții Constituționale, pentru creșterea calității actelor jurisdicționale emise de Curte, examinarea cauzelor în strictă conformitate cu prevederile Constituției, cu jurisprudența CtEDO, a altor instituții judiciare ale Uniunii Europene și în spiritul democrației și al statului de drept. De asemenea, împreună cu colegii vom continua să asigurăm principiul transparenței în activitatea Curții”, se arată în mesaj.

Amintim că, Domnica Manole a fost aleasă președinte al CC în această dimineață, după ce Nicolae Roșca a demisionat ieri.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA