Întreprinderea „Apă-Canal Bălți” va fi gestionată pe durata stării excepționale de primarul Alexandr Petkov. Primarul a aluat această decizie după ce autoritățile au constatat că instituția a ascuns rezerve importante de apă, în timp ce orașul se confruntă de trei zile cu o criză severă de apă potabilă, generată de poluarea cu petrol a fluviului Nistru. În această situație critică, autoritățile caută surse alternative de aprovizionare și au solicitat sprijin internațional, inclusiv din România
Decizia este următoarea. Se preia proprietatea municipală în gestiunea Primăriei Municipiului Bălți, cu conducerea primarului municipiului Bălți.
Primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov, a convocat de urgență ședința Comisiei pentru Situații Excepționale, după ce a aflat că întreprinderea „Apă-Canal Bălți” ar fi ascuns rezerve de apă.
”Am găsit acolo cel puțin cinci tone de apă potabilă. Cinci sute de tone de apă. În afară de asta am găsit încă cel puțin patru sonde, restabilirea cărora e de o zi. Și aceste sonde liber pot fi conectate la sistemul orășenesc și astfel și salvată și canalizarea.”, a spus Petkov.
Edilul s-a arătat indignat de situație, solicitând procurorului municipiului Bălți și șefului Direcției regionale Nord a Serviciului de Informații și Securitate să se sesizeze și să investigheze această situație.
”Noi căutăm peste tot. Cerem de peste tot. Ajutați-ne pe noi. Ne trebuie apă potabilă. Dar noi stăm aici cu apa potabilă și merge prefăcându-se inteligent, conducerea întreprinderii Apă-Canal Bălți?”, a mai declarat Petkov.
Solicitat de ONE TV directorul „Apă-Canal Bălți”, Vitalie Ungureanu, a declarat că primarul a făcut spectacol pentru a prelua controlul întreprinderii. El susține că volumul de apă tehnică de 500 de metri cubi a fost raportat autorităților, iar sondele menționate de primar, din 2016, sunt deconectate și inventariate conform procedurilor legale.
” Dat fiind faptul că o cadă nu este una dintre cele mai noi și nu avem la moment surse ca să o schimbăm, ea picură încetișor. Și în acest bazin s-a acumulat 500 metri cubi. Eu i-am informat pe toți că avem această apă tehnică, dar ieri au făcut-o toți pe furiș și a vrut el să facă acest show ieftin, ca tot timpul,”, a spus Vitalie Ungureanu, directorul Întreprinderii ”Apă-Canal Bălți”.
De mai bine de trei zile, municipiul Bălți, împreună cu raioanele Soroca, Florești și Sângerei, au rămas complet fără apă. Furnizorul regional ,,Aqua Nord” a sistat pomparea apei din Nistru, după ce fluviul a fost poluat cu substanțe petroliere de la Centrala Novodnestrovsk din Ucraina care a fost atacată de armată rusă. Potrivit Centrului Național de Management al Crizelor, măsura a fost luată pentru a evita riscul contaminării rețelelor de alimentare cu apă.

