Coreea de Nord a demolat un monument din Phenian care simboliza speranța de reconciliere cu Sudul, la câteva zile după ce liderul regimului, Kim Jong-un, a declarat că reunificarea pașnică a celor două Corei nu mai este posibilă, conform The Guardian.
Afirmațiile au venit din partea purtătoarei de cuvânt a ministerului unificării de la Seul. Potrivit presei internaționale, simbolul a dispărut și din imaginile din satelit, însă nu a fost imediat clar când și cum a fost dat jos.
Kim Jong Un, al cărui ton a devenit pronunțat beligerant în ultimele săptămâni, a descris arcul de beton, care arată două femei, câte una din Nord și una din Sud, ținând o emblemă a conturului peninsulei coreene – ca fiind o „monstruozitate” într-un discurs ținut luna aceasta în fața Adunării Supreme a Poporului din Coreea de Nord.
Arcul de 30 de metri, cunoscut în mod oficial sub numele de ,,Monumentul celor Trei Cărți pentru Reunificarea Națională”, simboliza încrederea în sine, pacea și cooperarea națională, potrivit documentelor guvernului sud-coreean. Monumentul a fost un arc sculptural situat la sud de Phenian, capitala Coreei de Nord. A fost inaugurat în august 2001 pentru a comemora propunerile de reunificare a Coreei înaintate de Kim Il Sung. Realizat din beton, arcul a traversat Autostrada Reunificării cu mai multe benzi care duce de la Phenian la zona demilitarizată coreeană.