Copilul de 6 ani, peste care a căzut un copac la Grădina Zoologică din Chișinău, este internat în stare gravă la spital. Potrivit purtătoarei de cuvânt a Spitalului Clinic Municipal de Copii „Valentin Ignatenco”, Veronica Istrati, minorul a fost transportat de urgență cu ambulanța și supus investigațiilor imagistice.
Copilul a fost transportat de echipajul de ambulanță și supus investigațiilor imagistice de urgență, iar examinările radiologice și tomografice au evidențiat fracturi la nivelul oaselor frontal-parietal și temporal cu extindere spre baza craniului. În prezent, pacientul este internat în secția de terapie intensivă”, Veronica Istrati, purtătoarea de cuvânt a Spitalului Clinic Municipal de Copii „Valentin Ignatenco”.
Incidentul s-a produs duminică, în timp ce copilul se afla împreună cu tatăl său pe teritoriul Grădinii Zoologice din Capitală.
În aceeași zi, rafalele puternice de vânt au provocat mai multe incidente grave în Chișinău. Un bărbat de 85 de ani a murit după ce a fost lovit de un copac căzut, iar o femeie de 66 de ani a ajuns la spital după ce a fost lovită de un panou publicitar desprins de vânt.


