Un băiat de 11 ani din satul Tocuz, raionul Căușeni a ajuns la spital după ce o poartă de fotbal a căzut peste el. Incidentul s-a produs pe un teren public din localitate, în timp ce copilul juca fotbal împreună cu mai mulți prieteni. La un moment dat el s-a urcat pe o poartă de fotbal, a pierdut echilibrul și a căzut. Poliția investighează circumstanțele producerii acestei tragedii.
Nenorocirea s-a produs în data de opt mai. Băiatul, care a pornit spre casă după ce a căzut, a fost observat cu fața plină de sânge de un bărbat din sat care a chemat imediat ambulanța.
”M-am apropiat de el și l-am întrebat ce a pățit, poate l-a bătut cineva? El a spus că i-a căzut poarta de la terenul artificial, de lângă parc în cap. Și această lovitură i-a provocat o plagă în regiunea frunții deschisă, se vedea și osul la craniu.”
Băiatul a fost transportat inițial la Centrul de Sănătate din localitate, iar apoi la Spitalul Raional Căușeni.
”Băiatul a fost examinat multidisciplinar în cadrul departamentului de urgență. A urmat un tratament chirurgical, prin intervenție sudrarea plăgii la nivelul capului. Ulterior, a fost spitalizat în cadrul secției de Ortopedie și Traumatologie.”
Primarul satului Tocuz, Alexandru Țurcan, povestește că porțile de fotbal de pe terenul unde băiatul a avut de suferit erau fixate cu niște lanțuri, chiar, dacă conform proiectului, nu trebuiau să fie fixate.
”Poarta nu e fixată, că așa prevede legea, adică deviza de cheltuieli și proiectul, că e minifotbal și porțile sunt mobile. Poarta, ca atare, era fixată cu un lanț, mai înainte, dar cât s-a balansat pe ea, lanțul s-a rupt.”, a spus primarul satului Tocuz, Alexandru Țurcan
Totodată, primarul subliniază că terenul de fotbal a fost verificat de un responsabil tehnic la scurt timp după ce a fost realizat.
” Tot Căușeniul stă cu porți care se mută, se duc, se fac terenuri mai mici și mai mari, dar paremise acolo este și teren unde deasupra sunt coșuri de basket, iar porțile, atunci când se joacă basket, ele se scot de pe teren.”
Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului de Poliție Căușeni, Mariana Didenco, în cadrul anchetei inițiate vor fi stabilite toate circumstanțele producerii acestui caz.
Nu este prima dată când se întâmplă asemenea cazuri în țara noastră. În 2023, în satul Seliște, raionul Orhei, un băiat de 16 ani a murit după ce o poartă a căzut peste el. Victima ar fi urcat pe ea ca să facă fotografii pentru rețelele sociale. În același an, un alt copil și-a pierdut viața după ce o poartă de fotbal a căzut peste el și l-a strivit în sectorul Ciocana al Capitalei. Am solicitat date cu privire la numărul persoanelor care au avut de suferit în circumstanțe similare, dar până la difuzarea materialului, nu am primit niciun răspuns.


