Controverse în jurul unei presupuse fabrici de armament la Ungheni. ASP neagă acuzațiile aduse de Vasile Costiuc

La Ungheni ar putea fi deschisă o fabrică specializată în armament civil de vânătoare. Informația a fost confirmată de către Agenția Servicii Publice, după ce liderul partidului „Democrația Acasă, parlamentarul Vasile Costiuc, acuză autoritățile de eliberarea unei licențe în acest sens unui om de afaceri din Quitar. Reprezentanții ASP neagă acuzațiile deputatului și susține că cererea a fost depusă, însă nu a fost acceptată pe motiv că dosarul nu conținea toate actele necesare.

Într-un comunicat de presă, Agenția Servicii Publice menționează că ”Potențialul investitor a depus la ASP actele pentru perfectarea licenței pentru producerea, asamblarea, importul sau reexportul, comercializarea armelor și a munițiilor cu destinație civilă și reparația armelor cu destinație civilă. Până în prezent, acesta a fost refuzat de mai multe ori, din cauza că dosarul nu conținea toate actele necesare inclusiv cele procedurale pentru adoptarea unei decizii pozitive. Actualmente, la ASP nu există o nouă cerere depusă de acest potențial investitor pentru a i se elibera licența de activitate”, au menționat reprezentanții ASP.

Liderul partidului „Democrația Acasă, parlamentarul Vasile Costiuc, susține contrariul.

”Au permis într-un final, drept că secret, și am să vă prezint documentele edificarea, crearea, construirea unei fabrici de armament în Republica Moldova. Acest lucru ne transformă pe noi, statul Republica Moldova și cetățenii Republicii Moldova într-o țintă legală a Federației Ruse pentru că noi am permis crearea unei fabrici de armament la noi acasă”, Vasile Costiuc, liderul partidului ”Democrația Acasă”

Potrivit ASP, Consiliul pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului este instituția care se pronunță cu privire la investițiile în domeniul de securitate a statului și a emis o decizie de aprobare prealabilă a investiției. Ulterior, potențialul investitor, după aprobarea în CEIISS, trebuie să obțină o licență de la ASP pentru a începe activitatea ce cuprinde producerea, asamblarea, importul sau reexportul, comercializarea armelor și a munițiilor cu destinație civilă și reparația armelor cu destinație civilă. Acest tip de licență, de exemplu, este emis pentru activitatea magazinelor de arme cu destinație civilă. Conform legislației în vigoare din Republica Moldova, doar instituțiile de stat pot desfășura astfel de activități precum: producerea, asamblarea, importul sau reexportul, armelor și a munițiilor cu destinație militară.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA