Chiveri: Fondul de convergență pentru regiunea transnistreană pune accent pe oameni, nu pe taxe

Fondul de convergență pentru regiunea transnistreană nu vizează introducerea de taxe, ci sprijinul direct pentru cetățeni, afirmă vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri. Oficialul susține că acest mecanism urmărește apropierea celor două maluri ale Nistrului. Potrivit lui, scopul principal este reducerea diferențelor de nivel de trai dintre locuitorii din regiune, scrie IPN.

 

Potrivit lui Valeriu Chiveri, mecanismul este orientat spre susținerea cetățenilor și crearea unor condiții mai bune de dezvoltare.

„Indiferent unde locuiesc cetățenii Republicii Moldova, pe malul stâng sau pe cel drept, au dreptul la o viață decentă și o perspectivă pentru viitor. Anume acest instrument ne va permite să nivelăm discrepanțele sociale și cele legate de nivelul de trai al cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului, aceiași cetățeni ai Republicii Moldova, cu aceleași nevoi de siguranță și dezvoltare”, susține vicepremierul.

Fondul de convergență pentru regiunea transnistreană este estimat la aproximativ 3 miliarde de lei și prevede finanțarea unor proiecte în domenii precum infrastructura, educația, eficiența energetică și dezvoltarea afacerilor, din surse interne și externe, inclusiv cu sprijinul Uniunii Europene.

Reacția vicepremierului pentru reintegrare vine pe fondul declarațiilor făcute de către așa-zisa administrație de la Tiraspol cu privire la Fondul de convergență.

Parlamentul Republicii Moldova a votat în prima lectură, la sfârșitul lunii martie, un proiect de lege pentru crearea Fondului de convergență.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA