Chișinăul va găzdui din nou cea mai mare expoziție dedicată produselor autohtone

Chișinăul se pregătește să devină, la sfârșitul acestei veri, capitala produselor autohtone. În perioada 28 – 30 august, la Moldexpo revine cea de-a doua ediție a Expoziției Naționale „Produs Autohton”, un eveniment organizat de Camera de Comerț și Industrie. Târgul va aduna la un loc sute de antreprenori și gusturi autentice, menite să atragă mii de vizitatori din țară și din diasporă. Organizatorii îi îndeamnă pe producători să se înscrie până în data de 31 iulie.

Ediția din acest an aduce activități noi dedicate promovării producătorilor locali și tradițiilor autohtone. În prima zi, vizitatorii vor putea urmări Parada Portului Autohton, iar în cea de-a doua zi va avea loc Festivalul Național al Plăcintelor. O altă noutate este concursul „Topul Cramelor”, dedicat micilor producători de vin.

”Preconizăm să avem circa 300 de companii autohtone. O suprafață expozițională de 2000 de metri pătrați în interior și 300 metri în exterior.  Să susținem și să promovăm produsele autohtone inclusiv pornind de la modificări legislative care au avut loc la inițiativa Camerei de Comerț și Industrie. Este vorba despre lanțul scurt de aprovizionare. Este vorba despre originea țării care trebuie să fie indicată pe raft atunci când este expus produsul în rețeauă”, Sergiu Harea, președintele Camerei de Comerț și Industrie.

Ediția din august va pune un accent deosebit pe promovarea produselor de panificație autohtone.

”Avem și o surpriză pentru acest festival. În parteneriat cu cele mai de top și cele mai bune companii autohtone care vin din domeniul de panificație și morărit. Dorim să coacem sau să facem o plăcintă gigantică, extraordinar de gustoasă, ca să atragem publicul local și toți oaspeții țării noastre. Mai ales, fiind în perioada august când toată lumea vine în vacanță”, Victoria Graur, directoare, Asociația Industriilor de Panificație și Morărit.

Organizatorii estimează că evenimentul va aduna până la 50 de mii de vizitatori.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA