Centrul primar de accident vascular cerebral a fost inaugurat la spitalul de la Hâncești. Autoritățile au alocat 18 milioane de lei, iar acesta este unul dintre cele 13 centre specializate, care urmează a fi deschise și în alte localități.
La inaugurare a fost prezentă președintele țării, Maia Sandu, Ala Nemerenco, ministrul Sănătății și Petru Ciubotaru, directorul spitalului raional Hâncești.
,,La fiecare întâlnire, în orice colț al țării, oamenii ridică problema accesului la servicii medicale de calitate. Și e firesc să fie așa, pentru că sănătatea este prețioasă. De aceea, mă bucur de fiecare dată când se finisează lucrările de reconstrucție și dotare în spitalele țării. Astăzi am participat, alături de echipa medicală a Spitalului raional de la Hâncești, la inaugurarea unei noi secții de terapie intensivă și a centrului primar de acordare a asistenței în cazul accidentelor vascular-cerebrale, dotate cu cele mai moderne echipamente medicale”, a scris Maia Sandu pe pagina ei de Facebook.
Petru Ciubotaru, directorul Spitalului raional Hâncești a mulțumit pentru inaugurarea acestui centru.
„Ne bucurăm astăzi de deschiderea secției de imagistică, centrului primar de AVC, tomograf computerizat, aparat de radiologie și reparația totală a secției de terapie intensivă și dotare cu echipament medical”, a spus Ciubotaru.
La rândul ei, ministrul Sănătății, Ala Nemerenco a spus că acest centru va putea include și persoane din alte raioane ale țării, aduse cu ambulanța.
„Noi chiar mâine prin ordin o să-l activăm. Astfel, o să puteți să acordați asistență medicală, iar ambulanța va prelua inclusiv persoanele care se vor adresa din raioanele adiacente, deci veți acoperi Hâncești, Leova, Basarabeasca și Cimișlia”, a spus Ala Nemerenco.
În ultimii doi ani, Spitalul raional Hâncești a fost dotat și cu ventilatoare, monitoare, echipament pentru Secția chirurgie, mese de operație, lămpi și aparate de anestezie.