sursa: news.ro

Camera Reprezentanţilor din SUA a aprobat un pachet de ajutor pentru Israel de 14,3 miliarde dolari

Camera Reprezentanţilor din SUA a aprobat un pachet de ajutor pentru Israel, separat de Ucraina, în valoare de 14,3 miliarde de dolari. Iniţiativa republicană este prima acţiune legislativă majoră sub conducerea noului preşedinte al Camerei, Mike Johnson, dar cel mai probabil este sortită eşecului în Senat. Casa Albă, care voia un pachet de finanţare comun cu Ucraina, a anunţat deja că se va opune prin veto, relatează Reuters.

Măsura a trecut cu 226 de voturi la 196, în mare parte fiind un vot pe linie de partid, o schimbare faţă de tipicul sprijin puternic bipartizan al Congresului pentru acordarea de ajutor Israelului.

Doisprezece democraţi au votat alături de 214 republicani în favoarea proiectului de lege, iar doi republicani s-au alăturat celor 194 de democraţi care s-au opus.

Votul a pregătit terenul pentru o bătălie dură cu democraţii din Senat şi de la Casa Albă, care au criticat proiectul republican.

Pachetul de ajutor pentru Israel este prima iniţiativă legislativă majoră pentru noul preşedinte al Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson. Potrivit noului speaker, problema alocării de fonduri suplimentare pentru a ajuta Ucraina va fi analizată în Congres după ce va fi rezolvată asistenţa militară pentru Israel.

Din cei 14,3 miliarde de dolari prevăzuţi pentru Israel, 4 miliarde de dolari ar urma să fie alocaţi sistemelor de apărare israeliene „Iron Dome” şi „Praştia lui David” şi alte 1,2 miliarde de dolari pentru dezvoltarea sistemului de apărare „Iron Beam”.

Democraţii, care controlează Senatul, au avertizat că ei consideră inacceptabilă propunerea Camerei. Acum, ambele camere vor trebui să încerce să elaboreze o versiune de compromis a proiectului de lege.

Congresul a aprobat 113 miliarde de dolari pentru Ucraina de la începutul invaziei, scrie news.ro.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA