sursa: gov.md

VIDEO CALM, supărat pe Guvern. Administrația locală nu ar fi fost implicată în negocierile pentru aderarea la UE

Congresul Autorităților Locale este nemulțumit de faptul că Guvernul nu a inclus niciun reprezentant al autorităților locale în procesul de negocieri privind aderarea la UE. Președintele CALM, Viorel Furdui, a vorbit despre asta în cadrul ședinței de Guvern, în momentul în care Cabinetul de miniștri prezenta hotărârea privind Mecanismul național de coordonare a procesului de aderare a Republicii
Moldova la Uniunea Europeană. Premierul Dorin Recean a dat asigurări că administrația locală va fi implicată în proces.

”Absout lipsește litera si spiritul altei părti a guvernării – administrația locală. Nici într-un loc nu e prevăzut rolul nostru. Solicităm ca la nivel de principiu să fie recunoascută această problemă, de găsit o formulă prin care să implicăm și administrația locală. Din 14 reprezentanți ai administaiei centrale, niciun reprezentat al administrației locale”, a spus Viorel Furdui.

”Ținem la implicarea administrației locale în procesele decizionale. În anexă sunt foarte multe structuri și o să ne asigurăm că reprezentanții adminstrației locale sunt implicați plenar”, a spus Artur Mija, secretar general al Guvernului.

”M-am uitat în proiect, sunt numai instituții publice”, a mai spus Furdui.

”Acest mecanim presupune implicarea directă a adminstrației publice locale. Domnule Mija, vă rog să explicați cum ei se vor implica în acest proces”, a spus Dorin Recean, premier.

În urma dezbaterilor, proiectul de hotărâre a fost susținut de membrii Cabinetului de miniștri. Documentul prevede mecanismul național de coordonare a procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană și regulamentul privind organizarea și funcționarea echipei de negociere pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA