Parlamentul a aprobat în a doua lectură proiectul legii bugetului de stat pentru 2025. De la 1 ianuarie 2025, salariile cadrelor didactice, polițiștilor, salvatorilor și altor categorii de angajați din sectorul bugetar vor crește cu până la 15,2%. Documentul urmează să fie supus votului final în a treia lectură.
Salariile cadrelor didactice care dețin grade didactice vor crește cu până la 15,2%, cei cu grad superior beneficiind de majorări de până la 2016 lei. De asemenea, polițiștii, salvatorii, angajații din Inspectoratul Național de Probațiune și Administrația Penitenciarelor vor primi salarii mai mari. În total, 170.000 de angajați din sectorul bugetar și 50.000 din sectorul medical vor beneficia de aceste creșteri. Salariul minim în sectorul bugetar va fi de 5.500 de lei.
De la 1 mai 2025, pensia minimă pentru limita de vârstă va ajunge la 3.300 de lei, iar pensiile și prestațiile sociale vor fi indexate cu 6,1% începând cu 1 aprilie. Salariile angajaților Serviciului Hidrometeorologic vor crește cu 5% de la 1 ianuarie și cu încă 9% de la 1 mai.
Bugetul prevede venituri de 71,55 miliarde de lei, cu 6,8% mai mari decât în 2024, și cheltuieli de 85,44 miliarde de lei, mai mari cu 4,1%. Investițiile capitale vor crește cu 18%, iar deficitul bugetar estimat este de 13,89 miliarde de lei, echivalentul a 4,1% din PIB.
Pentru protecția socială sunt alocate 20,7 miliarde de lei, inclusiv pentru creșterea indemnizației unice la nașterea copilului la 21.350 de lei și a beneficiilor pentru veteranii de război. De asemenea, consumatorii vulnerabili vor beneficia de compensații la energie în perioada de iarnă. Garanțiile pentru programele „Prima Casă” vor fi majorate de la 3 miliarde la 4,5 miliarde de lei.
23% din cheltuieli sunt destinate învățământului, cu o alocare de aproape 20 de miliarde de lei. Vor fi finanțate alimentația gratuită a elevilor din clasele V-IX, achiziția de autobuze și calculatoare pentru 20 de școli, și reabilitarea integrală a altor 15 școli. Suma de 10 milioane de lei a fost alocată pentru finalizarea unui Centru de inovație socială pentru tineri.
Pentru economie sunt prevăzute 9,1 miliarde de lei, din care 4,1 miliarde pentru reparația și întreținerea drumurilor. Agricultura primește 3,1 miliarde de lei, iar întreprinderile mici și mijlocii – 176 milioane de lei. Alte 50 de milioane de lei vor fi alocate pentru atragerea investitorilor.