Curtea Constituțională

BCS a contestat la Curtea Constituțională extinderea termenului de dare în arendă a spațiilor comerciale de la AIC

Deputații BCS au sesizat Curtea Constituțională cu privire la modificările operate în legislație care presupun extinderea termenului de dare în arendă a spațiilor comerciale ale Aeroportului Internațional Chișinău Potrivit BCS, modificările au fost operate cu încălcarea procedurii legislative și urmăresc alte scopuri decât cele declarate.

 

Mai exact, prin amendamentul la lege aprobat,  termenul de locațiune a fost majorat de la 3 la 5 ani.

 ”Astfel, proiectul de lege a fost înregistrat la 8 aprilie 2024, iar la 16 aprilie a fost adoptat de Parlament, fără a fi prezentată o expertiză sau aviz din partea guvernului, precum și fără organizarea consultărilor publice”, afirmă socialiștii și comuniștii.

 

La mijlocul lunii mai, Parlamentul a votat legea prin care  Aeroportul Internațional Chișinău a fost inclus în lista bunurilor care nu pot fi privatizate. Un amendament care presupune acest lucru a fost înaintat de președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Radu Marian.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media