Republica Moldova a mai obținut o cotă de participare la Jocurile Olimpice de la Paris
Valentin Petic, luptător de stil greco-roman din Republica Moldova s-a calificat, în premieră, la Olimpiada de Vară. În ultima dispută, care i-a asigurat calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris, sportivul l-a învins pe germanul Etienne Kinsinger, în categoria de greutate de până
FOTO Bombardamente ruse asupra oraşului ucrainean Nikopol. Doi localnici au fost uciși
Două persoane au fost ucise în bombardamente ruse asupra oraşului Nikopol, în sudul Ucrainei, au anunţat joi autorităţile locale, iar ţara a fost vizată de un nou atac cu drone în timpul nopţii, însă deocamdată nu au fost înregistrate alte victime, informează Agerpres.
VIDEO Au sfidat legea. Igor Dodon, dar și alți politicieni, surprinși cu panglica bicoloră la piept
Igor Dodon, fostul șef al statului, și actualul președinte al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, și în acest an a încălcat legea și a purtat panglica bicoloră, interzisă în țara noastră. Deși l-a însoțit la Marșul Victoriei, soția acestuia, Galina Dodon, nu și-a
