Au solicitat informații și s-au plâns pe calitatea serviciilor medicale. Peste 30 mii de apeluri, înregistrate de CNAM

Peste 31 de mii de apeluri au fost recepționate  de Serviciul telefonic al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, în primele șase luni ale anului curent. Solicitanții au ținut să facă precizări cu privire la serviciile prestate, iar unii s-au plâns în legătură cu accesul şi calitatea serviciilor medicale acordate.

Potrivit CNAM, numărul de apeluri a crescut cu aproape nouă mii comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Majoritatea apelurilor au vizat solicitarea de informaţii despre modalitatea de încadrare în sistemul de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (AOAM), programarea la servicii de înaltă performanță, verificarea listei de așteptare la operațiile de cataractă și de protezare a aparatului locomotor, schimbarea medicului de familie și a instituției medico-sanitare primare.

Alte circa 50 de apeluri au avut caracter de reclamaţie.

Specialiștii CNAM prelucrează plângerile, după care contactează persoanele responsabile din cadrul instituţiilor medicale şi farmaceutice contractate, pentru a soluţiona problemele respective.

Ulterior beneficiarul este contactat pentru a i se aduce la cunoştinţă aspectele soluţionate.

CNAM reiterează că cetățenii pot apela, în caz de necessitate, la serviciul de informații al instituției – 0 800 99999.

„Cetățenii pot afla mai multe informaţii despre asigurarea obligatorie de asistenţă medicală, cum să acceseze corect serviciile medicale incluse în Programul Unic al AOAM, medicamente și dispozitive medicale compensate etc”,  precizează specialiștii.

Apelul este gratuit atât de pe telefon mobil, cât şi fix. Serviciul telefonic activează de luni până vineri, în intervalul orelor 8:00-17:00, fără pauză de masă.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA