VIDEO Focul haric s-a aprins la Ierusalim. Lumina Sfântă a fost împărțită credincioșilor

Focul Haric s-a aprins, sâmbătă, 19 aprilie, în Biserica Mormântului Sfânt din Ierusalim. Spre seară, acesta urmează a fi adus la Chișinău.

 

În această seară, între orele 19:00 și 20:00, Sfânta Lumină va fi întâmpinată în scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului” din Chișinău. Aici, ea va fi împărțită preoților și credincioșilor care doresc să o ducă în casele lor.

Mitropolia Basarabiei va primi Lumina Sfântă prin intermediul delegației conduse de Părintele Arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române din Țara Sfântă. Aceasta va ajunge la Aeroportul Internațional Chișinău în jurul orei 21:00, fiind întâmpinată de ÎPS Petru, Mitropolitul Basarabiei, și alți ierarhi și clerici din cele trei eparhii aflate sub jurisdicția Mitropoliei.

Lumina Sfântă este considerată un miracol al ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paşte la Ierusalim, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, între orele 12,30 şi 14,30. În primele minute, focul nu frige. Lumina este adusă credincioşilor de Patriarhul Ierusalimului.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA