Românii din Republica Moldova pot vota, începând de astăzi, la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din România. Oamenii vor putea vota timp de trei zile, la cele 59 de secții de votare amenajate în Chișinău, suburbii și alte localități din țară.
Secțiile de votare sunt deschise timp de trei zile: vineri, 6 decembrie, între orele 12:00 și 21:00, iar sâmbătă și duminică, 7 și 8 decembrie, între orele 07:00 și 21:00.
Autoritățile îndeamnă cetățenii să se prezinte la urne în zilele de vineri și sâmbătă pentru a evita aglomerația și cozile mari de duminică.
Printre cele mai puțin aglomerate secții de votare din Chișinău se numără:
🔹 Liceul Teoretic „Miguel de Cervantes” – str. Avram Iancu nr. 36
🔹 Teatrul „Satiricus” – str. Mihai Eminescu nr. 55
🔹 Biblioteca Națională – str. 31 August 1989 nr. 78A
În suburbii, alegătorii pot opta pentru secțiile din Durlești, Stăuceni sau Băcioi, unde este mai puțin aglomerat.
Românii sunt chemați la vot pentru a decide viitorul președinte al țării, iar prezența la urne este esențială pentru a decide direcția pe care România o va urma în anii următori.