Armata israeliană anunță deschiderea unui coridor pentru civilii din Gaza

Armata israeliană a anunțat că permite din nou deplasarea civililor din nordul Fâșiei Gaza către sudul enclavei asediate, scrie The Guardian.

„Vă informăm că, deși Hamas dăunează eforturilor umanitare în curs și vă folosește ca scuturi umane, astăzi IDF va permite din nou trecerea pe Drumul Salah al-Din între orele 10:00 și 14:00. Pentru siguranța dumneavoastră, profitați de următoarea ocazie pentru a vă deplasa spre sud dincolo de Wadi Gaza. Dacă vă pasă de voi și de cei dragi, mergeți spre sud conform instrucțiunilor noastre”, a transmis Armata israeliană.

Armata israeliană a mai anunțat că în cursul nopţii a preluat controlul asupra unui avanpost al Hamas din Gaza și că a eliminat mai mulţi lideri ai Hamas, între care Jamal Moussa, şeful securităţii speciale a mişcării, relatează The Guardian şi AFP, citat de hotnews.ro.

„În acest avanpost, organizaţia teroristă Hamas dispunea de posturi de observaţie, de centre de antrenament (…), precum şi de tuneluri. În cursul acestei operaţiuni, un anumit număr de terorişti au fost eliminaţi”, a scris armata într-un comunicat, fără a avansa un bilanţ.

Între timp, Uniunea Europeană a anunțat că va crește ajutorul umanitar pentru Gaza cu 25 de milioane de euro, a declarat luni președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, transmite Reuters.

„În acest fel, Uniunea Europeană va cheltui în total 100 de milioane de euro pentru ajutor umanitar pentru civilii din Gaza”, a declarat von der Leyen într-un discurs la Bruxelles.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media