Arina Corșicova nu va putea candida pentru funcția de primar de Bălți. Decizia magistraților

Arina Corșicova nu va putea candida pentru funcția de primar de Bălți. Anunțul a fost făcut de Curtea de Apel Bălți care a lăsat în vigoare decizia Judecătoriei Bălți cu privire la excluderea din cursa electroală a candidatei Arina Corsicova, în cadrul alegerilor locale generale, scrie tvn.md.

Avocații Arinei Corsicova au anunțat că vor contesta decizia la Curtea Supremă de Justiție.

Arina Corsicova a fost scoasă, la 7 noiembrie, din cursa electorală pentru funcția de primar de Bălți, în turul II, în baza deciziei Consiliului Electoral de circumscripție Bălți, care a sesizat mai multe încălcări ale legislației electorale.

Decizia vine în urma unor contestații depuse de contracandidați și a unor acuzații de încălcări ale regulamentelor electorale. Prima instanță a decis că există motive întemeiate pentru a exclude candidatura Arinei Corsicova, iar astăzi, Curtea de Apel Bălți a analizat recursul și a menținut această hotărâre.

În primul tur de scrutin, Arina Corșicova a acumulat 21,52% din voturi. În turul doi al alegerilor locale de la Bălți, pentru funcția de primar vor lupta Alexandr Petkov de la „Partidul Nostru” care a obținut 22,69% din voturi și candidatul PSRM Maxim Moroșan, care a acumulat 19,73% din voturi.

Citește și: Arina Corșicova rămâne în afara cursei electorale. Magistrații au respins contestația

Citește și: Motivele care au stat la baza excluderii Arinei Corșicova din cursa electorală

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA