ANSA ATENȚIONEAZĂ: Examinați minuțios peștele înainte de consum!

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor atenționează consumatorii să examineze minuțios peștele și produsele pescărești înainte de a le cumpăra. ANSA vine și cu o serie de recomandări în acest sens.

 

Astfel, înainte de a-l cumpăra, peștele viu se examinează minuțios după următorii parametri:

  • tegumentul: trebuie să fie de culoare vie, iar pigmentul irizat;
  • ochii: să fie ieșiți la suprafață, cu pupila neagră, strălucitoare, iar corneea perfect transparentă;
  • branhiile: să aibă culoarea roșie-deschisă, cu lamele strălucitoare, bine diferențiate, fără miros și mucozități;
  • solzii: important să fie lucioși, cu o cantitate redusă de mucus;
  • musculatura: elastică cu o suprafață netedă, fixată bine pe oase.

Pentru peștele refrigerat eviscerat se va acorda atenție la peritoneu, care trebuie să fie de culoare deschisă, neted, greu de desprins de pe carne.

ATENȚIE! Nu procurați peștele cu pigment mat, ochi adânciți în centru, branhii acoperite cu lichid lipicios verziu și cu miros de putrefacție pronunțat. Solzii fără luciu și care se desprind ușor de piele, musculatura desprinsă ușor de oase, moale și de o culoare cenușie murdară, la fel, indică că peștele nu este proaspăt și poate duce la toxiinfecții alimentare.

Dacă aleg să procure peștele congelat (întreg/eviscerat/decapitat), consumatorii trebuie să fie atenți la condițiile de păstrare și comercializare:

  • temperatura de păstrare trebuie să nu fie mai mică de minus -18 °C;
  • aspectul exterior întreg, fără deteriorări, dens, cu suprafața curată, uniformă, cu menținerea calității gustative și a valorii nutritive a peștelui viu;
  • după decongelare, consistența peștelui trebuie să fie compactă sau moale, să aibă miros de pește proaspăt (fără miros străin de iod pentru peștele marin; miros de mâl pentru peștele de apă dulce), carnea bine atașată de oase, fără semne şi fără prezența corpurilor străine.

Condițiile admisibile de comercializare a peștelui prelucrat (produse sărate, produse afumate, pește uscat/pește zvântat, pește marinat, semiconserve din pește, conserve din pește) sunt la fel ca pentru peștele refrigerat/congelat, iar păstrarea se face în încăperi uscate și ventilate.

Pentru peștele afumat la rece (temperatura de păstrare de la -5°C până la 0°C), uscat și uscat-afumat (temperatura de păstrare de la -8°C până la 0°C), termenul de păstrare este de până la două luni.

Pentru peștele afumat la cald, temperatura de păstrare este de la minus -2°C până la plus 2°C, iar perioada de păstrare este de 72 ore.

Peștele afumat la rece și la cald, congelat și peștele sărat congelat se păstrează la temperatura de  minus -18°C.

Cutiile de conserve sau semiconservele de pește trebuie să fie:

  • ambalate în cutii metalice, din sticlă sau polimerice, ermetic închise, nebombate, nedeformate, nelovite, neruginite, fără pete negre de sulfură de fier.

Cele mai răspândite neconformități pot fi: coroziunea cutiilor, deformarea cutiilor, bombajul şi lipsa ambalajului ermetic (prelingeri – când cutiile sunt murdare).

La comercializarea caviarului se va lua în considerație:

  • aspectul exterior curat, fără țesuturi conjunctive sau coaguli de sânge, fără boabe crăpate;
  • consistența trebuie să fie elastică, fără gust și miros străin sau modificat (gust amar, metalic, de săpun).

Fiecare consumator este în drept să solicite actele  care confirmă calitatea produsului de la operatorii sau vânzătorii din unitățile comerciale.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA