Agenția Rezerve Materiale (ARM) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne declară toleranță zero față de actele de corupție, în contextul perchezițiilor din această dimineață în cadrul instituției.
„Agenția Rezerve Materiale subliniază angajamentul față de o politică de toleranță zero în ceea ce privește corupția și urmează să activeze în regim normal, iar perchezițiile nu au perturbat activitatea instituției”, se arată în mesajul publicat pe pagina de Facebook a ARM.
Reamintim că astăzi, ofițerii CNA și procurorii anticorupție au descins cu percheziții într-un dosar de abuz de serviciu, care vizează presupuse ilegalități comise la organizarea procedurilor de achiziții publice.
Doi șefi din cadrul ARM au fost reținuți în cadrul unor cauze privind trucarea achizițiilor publice, soldate cu prejudicierea bugetului de stat în proporții deosebi de mari. Potrivit CNA, factori de decizie ai ARM sunt bănuiți că ar fi favorizat unii agenți economici în vederea câștigării licitațiilor publice privind achiziționarea rezervelor de păcură, grâu, zahăr, a unor utilaje tehnice și autovehicule. MAI anunță că persoanele vizate vor fi suspendate din funcție pe durata anchetei.