Aeroportul „Eugen Doga” devine locul reuniri emoționante înainte de Paște: moldovenii vin acasă să fie alături de rude

De sărbători, Aeroportul Internațional „Eugen Doga” devine locul care reunește familii. Cu lacrimi în ochi moldovenii își așteaptă nerăbdători rudele din toate colțurile lumii. După luni sau chiar ani de despărțire, fiecare întâlnire aduce bucurie, și o singură dorință – să stea împreună la masa de sărbătoare. Cei care sosesc abia își mai pot stăpâni lacrimile când pășesc pe pământul natal.

,, Este aglomerație la Aeroportul Internațional „Eugen Doga”. Moldovenii revin acasă sau pleacă peste hotare în aceste zile. Pentru mulți, motivul este simplu: Paștele înseamnă familie, tradiții și reîntâlniri cu cei dragi”, a afirmat Marina Papuc, jurnalistă ONE TV.

,,Avem puțin emoții. Vrem să vedem părinții, copiii, nepoții”, a spus o persoană.

,,Clar lucru că ne ducem la biserică să sfințim pasca și după mergem la rude, așa cum se făcea înainte”, a adăugat altă persoană.

,,Meleagurile natale, sărbătorile de Paște sunt ceva mai deosebit pentru noi. Vrem să transmitem emoțiile copilului. Ceea ce am trăit noi cândva. Peste hotare asta nu se simte atât de bine, atât de mult, pot să zic”, a conchis altă persoană.

Iuliana trăiește în Italia de peste 25 de ani, dar spune că Paștele nu are același farmec departe de casă.

,,-Alături de familie pentru că e și o religie importantă pentru noi, pentru ortodocși.

– Ce o să faceți de Paște?

– Stăm toți în familie, ne reunim cu toată familia. Demult nu am mai fost acasă”, a spus o femeie.

Chiar dacă au la dispoziție doar câteva zile, oamenii spun că fiecare clipă petrecută acasă este o revelație.

,, O aștept pe fina, din Italia. Nu ne-am văzut de un an de zile. Tradiția ne unește. Toți suntem împrăștiați care și pe unde. Și nu avem posibilitatea să fim mereu împreună acum, când așa e situația în țară la noi”, a menționat o persoană.

,, Mie îmi pare că aceasta e o sărbătoare importantă de familie. E o tradiția în neamul nostru. Pe de o parte religioasă, pe cealaltă vine ca un obicei în sânul familiei. De aceea e important să ne întoarcem și să petrecem timpul cu cei dragi”, a adăugat alt pasager.

În timp ce unii se întorc acasă, alții pleacă. Sunt moldoveni care merg peste hotare pentru a fi alături de copii sau nepoți. În zona de plecări am întâlnit o femeie care se pregătea să plece în Germania, la fiica sa.

,, Pentru că ei demult nu au fost aici. Sunt nevoită să plec eu, sunt singură și e mai simplu. Dar ei sunt patru și le este mai greu să vină aici.  Toată viața, noi am sărbătorit în familie mereu. Și mai ales sărbătoarea luminoasă, Paștele”, a menționat o persoană.

,, Suntem bucuroși că vom fi împreună. Până acum nu am vorbit că nu am avut timp și copiii erau mici. Acum au crescut și merg pe picioare ei la noi și noi la ei”, a conchis un bărbat.

Alexandru este stabilit cu familia în Germania de zece ani. A plecat din cauza situației economice, iar acum ajunge tot mai rar acasă de sărbători. Chiar și așa, spune că revine ori de câte ori are câteva zile libere.

,, Acum e vacanță în Germania, două săptămâni. Avem o elevă, iar în altă perioadă nu am putut veni, de aceea am venit aici acum. Dar de Paștele nostru nu putem rămâne pentru că începe să meargă la școală. Desigur că am fi vrut să sărbătorim aici, cu familia, pentru că ne-am născut aici, am crescut”, a explicat un om.

,,Ne ducem să facem sarmale pentru nepotul care a cerut sarmale. A spus „bunicile veniți și faceți” și iată ne ducem în două. Să vopsim ouăle, să facem pasca, așa cum se cade”, a adăugat altă persoană.

De Paște, numărul călătorilor crește semnificativ. Poliția de Frontieră le recomandă oamenilor să ajungă la aeroport cu cel puțin trei ore înainte de decolare și să țină cont de orele de vârf la trecerile terestre.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA