Măsuri sporite la frontieră de Paști: autoritățile vor să reducă timpii de așteptare
În contextul sărbătorilor pascale, autoritățile intensifică măsurile la frontieră pentru a asigura o traversare mai rapidă și sigură. Un accent important va fi pus pe cooperarea cu autoritățile din România. Joi, 9 aprilie, șeful Poliției de Frontieră, Ruslan Galușca, și directorul Serviciului Vamal,
Putin anunță armistițiu de Paște în Ucraina pentru două zile
Președintele rus Vladimir Putin a anunțat un armistițiu temporar în războiul din Ucraina, cu ocazia Paștelui ortodox. Potrivit Kremlinului, încetarea focului va intra în vigoare pe 11 aprilie, ora 16:00, și va dura până la sfârșitul zilei de 12 aprilie. Ministerul rus al
Persoanele nevoiașe nu vor beneficia de ajutor financiar cu ocazia sărbătorilor pascale, anunță ministra Muncii
Persoanele social-vulnerabile din țara noastră nu vor beneficia, în acest an, de ajutor financiar cu ocazia sărbătorilor pascale, spre deosebire de 2025, când astfel de plăți au fost acordate într-un an electoral. Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a declarat, în marja
Aeroportul „Eugen Doga” devine locul reuniri emoționante înainte de Paște: moldovenii vin acasă să fie alături de rude
De sărbători, Aeroportul Internațional „Eugen Doga” devine locul care reunește familii. Cu lacrimi în ochi moldovenii își așteaptă nerăbdători rudele din toate colțurile lumii. După luni sau chiar ani de despărțire, fiecare întâlnire aduce bucurie, și o singură dorință – să stea împreună
Decorațiunile pascale din Chișinău, inclusiv în scuarul Reginei Maria, criticate dur: ,, Murdărim puțin sărbătoarea”
Decorațiunile pascale instalate de Primăria municipiului Chișinău în mai multe zone ale orașului au stârnit nemulțumirea unor locuitori. Un exemplu este scuarul Reginei Maria, din adiacentul Liceului Teoretic „Gheorghe Asachi”. Deși monumentul are o valoare istorică și arhitecturală, spațiul a fost împânzit de
(P) Cozonaci de Paște și tradiții autentice de la Brodețchi
În prag de Paște, cozonacii proaspăt copți aduc tradiția pe masa fiecărei familii. De la rețete tradiționale, la ingrediente atent alese, fiecare cozonac este pregătit cu grijă și pasiune. „La BRODEȚCHI nouă ne place să spunem că suntem brutăria cu tradiții, iar Paștele
VIDEO Sărbători cu scântei: de ce reuniunile de familie duc la conflicte
Deși au scopul de a aduce bucurie și apropiere, reuniunile de familie din perioada sărbătorilor pot degenera adesea în tensiuni și conflicte. Potrivit psihologilor, subiecte precum politica, nemulțumirile nerezolvate, relațiile personale, banii sau diferențele de viziuni privind creșterea copiilor devin frecvent factori declanșatori
Mesaje de Paște din partea oficialilor de stat: Igor Grosu și Dorin Recean le urează cetățenilor sărbători liniștite
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, și prim-ministrul Dorin Recean au transmis urări de Paște pentru toți cetățenii Republicii Moldova, atât cei de acasă, cât și din diaspora. Oficialii le-au urat cetățenilor să rămână uniți și să nu uite de tradițiile moștenite. Igor Grosu a
Maia Sandu, mesaj de Paște: ”Vă doresc un Paște luminat, cu inimile pline de bucurie”
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis duminică un mesaj de felicitare cu ocazia Paștelui, adresat tuturor cetățenilor țării. Șefa statului a vorbit despre speranță, lumină și renaștere, subliniind că Învierea Domnului este un simbol al victoriei binelui asupra suferinței. ”În fiecare primăvară
Hristos a Înviat! Creștinii ortodocși sărbătoresc Paștele
Creștinii ortodocși din întreaga lume sărbătoresc astăzi Învierea Domnului – Paștele, cea mai mare și mai veche sărbătoare a creștinătății. Sărbătoarea marchează biruința vieții asupra morții și a luminii asupra întunericului, prin Învierea lui Iisus Hristos din morți, la trei zile după răstignire.
