Republica Moldova, cel mai probabil, până la sfârșitul săptămânii viitoare va avea un Guvern învestit. Declarația a fost făcută de președinta fracțiunii PAS din Parlament, Doina Gherman, în cadrul emisiunii Rezoomat.
„Moldova, cel mai probabil, până la sfârșitul săptămânii viitoare va avea un Guvern învestit. Asta înseamnă că Republica Moldova este pe calea corectă. Asta am promis oamenilor și asta vom face. Tare mult mă bucură că domnul Munteanu este acel profil de persoană cu experiență vastă în economie. Noi avem nevoie acum, crucial, de dezvoltare economică”, a menționat Gherman.
Amintim că președinta Maia Sandu a anunțat inițierea consultărilor privind desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru. Astăzi, șefa statului ar urma să aibă întâlniri cu Partidul „Democrația Acasă”, cu „Partidul Nostru”, Blocul Politic „Alternativa”, cu PCRM și cu PSRM. Vineri, Maia Sandu ar urma să aibă consultări cu PAS.
Amintim că Alexandru Munteanu, economist, profesor universitar și om de afaceri, este propus de PAS pentru funcția de premier.